Ivan Nikitin (c.1690-1742)
Ivan Vishnyakov (1699-1761)
Alexey Antropov (1716-1795)
Ivan Argunov (1729-1802)
Fyodor Rokotov (1735-1808)
Dmitry Levitsky (1735-1822)
Anton Losenko (1737-1773)
Fyodor Alexeyev (1753-1824)
Vladimir Borovikovsky (1757-1825)
Stepan Shchukin (1762-1828)
Vasily Tropinin (1776-1857)
Alexey Venetsianov (1780-1847)
Orest Kiprensky (1782-1836)
Sylvester Shchedrin (1791-1830)
Karl Brullov (1799-1852)
Alexander Ivanov (1806-1858)
Pavel Fedotov (1815-1852)
Ivan Aivazovsky (1817-1900)
Konstantin Flavitsky (1830-1866)
Alexey Savrasov (1830-1897)
Nikolay Gay (1831-1894)
Vasily Pukirev (1832-1890)
Ivan Shishkin (1832-1898)
Mikhail Klodt (1832-1902)
Vasily Perov (1834-1882)
Grigory Myasoedov (1834-1911)
Ivan Kramskoy (1837-1887)
Arkhip Kuinji (1841-1910)
Vasily Vereschagin (1842-1904)
Vasily Maximov (1844-1911)
Vasily Polenov (1844-1927)
Ilya Repin (1844-1930)
Nikolay Yaroshenko (1846-1898)
Vladimir Makovsky (1846-1920)
Vasily Surikov (1848-1916)
Victor Vasnetsov (1848-1926)
Fyodor Vasiliev (1850-1873)
Mikhail Vrubel (1856-1910)
Apollinary Vasnetsov (1856-1933)
Sergey Svetoslavsky (1857-1931)
Ilya Ostroukhov (1858-1929)
Isaak Levitan (1860-1900)
Andrey Ryabushkin (1861-1904)
Mikhail Matyushin (1861-1934)
Konstantin Korovin (1861-1939)
Abram Arkhipov (1862-1930)
Mikhail Nesterov (1862-1942)
Alexander Golovin (1863-1930)
Sergey Ivanov (1864-1910)
Valentin Serov (1865-1911)
Leon Bakst (1866-1924)
Wassily Kandinsky (1866-1944)
Philipp Malyavin (1869-1910)
Konstantin Somov (1869-1939)
Victor Borisov-Musatov (1870-1905)
Alexander Benois (1870-1960)
Ostroumova-Lebedeva (1871-1955)
Igor Grabar (1871-1960)
Nikolay Roerich (1874-1947)
Yevgeny Lanceray (1875-1946)
Mstislav Dobuzhinsky (1875-1957)
Kostantin Yuon (1875-1958)
Ivan Bilibin (1876-1942)
Pyotr Konchalovsky (1876-1956)
Boris Kustodiev (1878-1927)
Kazimir Malevich (1878-1935)
Kuzma Petrov-Vodkin (1878-1939)
Natalia Goncharova (1881-1962)
Mikhail Larionov (1881-1964)
Sergey Sudeikin (1882-1946)
Alexandra Exter (1884-1949)
Nikolay Krymov (1884-1958)
Zinaida Serebryakova (1884-1967)
Vladimir Tatlin (1885-1953)
Olga Rozanova (1886-1918)
Robert Falk (1886-1958)
Marc Chagall (1887-1985)
Lubov Popova (1889-1924)
Nathan Altman (1889-1970)
Xenia Ender (1894-1955)
miercuri, 18 noiembrie 2009
duminică, 1 noiembrie 2009
Contemporanul, Ipostas al nemerniciei
De la nutriţia nepăsării, la înfăptuirea orgolioasă a drumurilor de fiecare zi, omul doveşte acelaşi lucru: Drama omului nu este cosmică, este limitată la această planetă de care el abuzează; el este mînat de ambiţia de a trăi. El nu ştie de ce trăieşte, dar inventează tot felul de explicaţii. Voinţa este anterioară Raţiunii, în sens de act. Ţinînd de obscur, instinct, Voinţa „dă apă la moară” Raţiunii, făcînd pe om să creadă că Raţiunea ar ţine de cosmicitate. Cosmică e doar Durerea, întrucît suferinţa omului (mai ales cea produsă de semen) nu poate fi – pe întreg – percepută de un altul (decît prin raportarea aceluia la sine), fiecare căutînd să înşele pe celălalt, în cele mai nebuneşti scopuri într-o mascaradă perenă. Dacă am presupune că un cercetător – ne convoacă etologul Konrad Lorenz – „s-ar afla pe altă planetă, de pildă pe Marte şi ar cerceta comportamentul social al omului cu un telescop prea slab pentru a recunoaşte şi urmări indivizii, însă capabil să observe fenomene de amploare, migraţii de popoare, lupte etc.”, atunci, cu siguranţă că „ acestui cercetător nu i-ar trece niciodată prin minte că comportamentul uman ar fi dirijat de raţiune sau chiar de o morală responsabilă.” Lucrul este perfect adevărat, nici nu trebuie să mergem pînă acolo, pe Marte. Oamenii nu au fost în stare să inventeze un leac dacă nu pentru cancer, măcar pentru gripă, însă au bombe atomice. Toată povestea cu morala devine o sporovăială. Însă, cum altfel, „aşa merg lucrurile”. Expresia aparţine unui sclipitor narator, Kurt Vonnegut. O găsim în romanul „Abatorul 5”. Bomba de la Hiroshima a ucis, susţin unele voci, peste 90.000, pînă la aproape 140.000 de oameni pînă la finalul lui 1945. La Dresda, pe 13 februarie 1945, au murit, se pare, chiar pînă la 250.000, după unii istorici. Acum sînt nişte cifre. Au fost vieţi. Cîtă viaţă au avut cei care au făcut aşa ceva? Răspunsul îl dă Vonnegut: aşa merg lucrurile. Florenski, le vederea unei cruci în cimitir exclama că şi acolo sînt suflete moarte. Degeaba afirmă K. Lorenz că agresivitatea înseamnă conservare a speciilor, fiind „un instinct ca toate instinctele”; în cazul omului înseamnă doar distrugere. Chiar dacă Lorenz atribuie animalelor o agresivitate interspecifică (relaţia pradă-prădător, fără ca al doilea extermine prăzile) şi una intraspecifică (lupta pentru a stăvili suprapopularea, selectarea exemplarelor cele mai puternice), în cazul oamenilor, ele (alături de alte forme) au doar un chip: „Distruge-ţi aproapele!”
luni, 17 august 2009
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
